Preambul
La 29/30 iunie 1521, Neacșu din Câmpulung trimitea o scrisoare către judele orașului Brașov, Johannes Benkner, prin care îl avertiza că, în baza mai multor informații culese de el, turcii se pregăteau la sudul Dunării pentru o invazie în Transilvania și Ungaria, prin Țara Românească. Scrisoarea a fost adresată în cel mai tainic mod cu putință, cu numeroase omisiuni intenționate, dar cunoscute deopotrivă expeditorului și destinatarului, tocmai în situația interceptării sale nedorite. Păstrându-se actualmente în aceleași arhive brașovene în care a fost descoperită cu mai bine de 125 de ani urmă, scrisoarea trimisă de Neacșu pare să fi ajuns în siguranță la destinatar, împreună cu prețioasele sale vești. Textul scrisorii a fost redactat în cea mai mare parte în limba română cu caractere chirilice, excepție făcând adresa de pe verso, protocolul inițial și final, precum și câteva scurte expresii, întocmite după tipicul slavonesc de cancelarie al vremii.
Textul scrisorii [transcriere interpretativă simplificată]
Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I B[o]gom darovannomu zupan Hanăș Begner ot Brașov mnog[o] zdravie ot Nécșul ot Dlugopole [ = Înțeleptului și înalt născutului și cinstitului și celui dăruit de către Dumnezeu, jupânului Hanăș Begner (n.n. Iohannes Benkner), multă sănătate de la Neacșu din Dlugopole (n.n. Câmpulung)].
I pak [= Și iarăși] dau de știre domniie[i]-tale za [= despre] lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul (n.n. Soliman Magnificul) au ieșit den Sofiia, și aiminterea [= altminterea] nu e, și s-au dus în sus pre Dunăre.
I pak [= Și iarăși] să știi domnia-ta că au venit un om de la Nicopo[l]e, de mie mi-au spus că au văzut cu ochii lui că au trecut ceale corăbii, ce știi și domniia-ta, pre Dunăre în sus.
I pak [= Și iarăși] să știi că bagă den toate orașele câte 50 de o[a]mini să fie în ajutor în corăbii.
I pak [= Și iarăși] să știi cumu se-au prins nește meșteri din Țarigrad [= Constantinopol] cum vor trece ceale corabii la locul cela strimtul, ce știi și domniia-ta.
I pak [= Și iarăși] spui domnie[i] tale de lucrul lu[i] Mahamet-beg (n.n. Mehmet Mihaloglu-Beg), cum am auzit de [la] boiari ce sunt megiaș și de la genere-miu, Negre, cumu i-au dat împăratul slobozie lu[i] Mahamet-beg, precu[m] io-i va fi voia pren Țara Rumânească, iar el să treacă.
I pak [= Și iarăși] să știi domniia-ta că are frică mare și Băsărab (n.n. Neagoe Basarab) de acel lotru de Mahamet-beg, mai vârtos de domniile-vo[a]stre.
I pak [= Și iarăși] spui domniie[i]-tale, ca mai marele miu, de ce am înțeles și eu. Eu spui domniie[i]-tale iar domniia-ta ești înțelept și aceste cuvinte să ții domniia-ta la tine, să nu știe o[a]mini mulți, și domniile-vo[a]stre să vă păziți cum știți mai bine.
I B[og]i te ves[e]lit,. Aminu [= Și Dumnezeu să te bucure. Amin].
Context istoric și personaje
Odată cu urcarea pe tron a sultanului Soliman Magnificul, la 30 septembrie 1520, otomanii pregătesc o nouă ofensivă împotriva Ungariei încă din primăvara anului următor. Campania, condusă personal de sultan, a culminat cu ocuparea Belgradului la 29 august 1521, un punct strategic ce a rezistat eroic în fața lui Mahomed al II-lea la 1456 grație eforturilor lui Iancu de Hunedoara, otomanii având deschisă de acum calea către centrul Europei. Mehmet Mihaloglu-Beg provenea dintr-o importantă familie de războinici, fiind unul dintre fiii lui Ali-Bey Mihaloglu, comandant militar al unui corp de oaste otomană, înfrântă în 1479 în bătălia de la Câmpul Pâinii. Neagoe Basarab, domnul Țării Românești din 1512, se angajase încă din 17 martie 1517 înaintea regelui Ungariei, Ludovic al II-lea, nu doar să respecte privilegiile comerciale ale brașovenilor, ci și să se împotrivească cu armata sa unei eventuale invazii turcești, pornită prin Țara Românească spre Transilvania, sau să îi înștiințeze din timp pe brașoveni în cazul în care nu i-ar fi posibil să se opună militar. Neacșu din Câmpulung nu era total necunoscut orașului Brașov, fiind menționat în socotelile urbane vreme de peste trei decenii, cea mai timpurie mențiune a sa datând din anul 1503. Izvoarele îl surprind ca pe un negustor important, fiind implicat în comerțul cu pește, covoare orientale, stofe fine din mătase, bumbac și păr de cămilă, condimente, cordoane, damasc, mantale și multe alte mărfuri. Johannes Benkner, descendent al unei familii de negustori brașoveni, a fost la rândul său în implicat în comerțul cu Țara Românească, dar după 1505 va fi tot mai activ în administrația orașului natal, fiind menționat ca senator, iar ulterior ales vilic. Din 1511 și până la moartea sa, în 1528, a fost ales în mai multe rânduri jude-primar al Brașovului.
În primăvara anului 1521, socotelile urbane arătau că încă se desfășura o circulație normală a solilor între orașul Brașov și Țara Românească, pentru ca, în luna iunie, numărul însemnărilor de acest fel să crească și să surprindă inclusiv referințe la plata unor curieri, la măsuri de pază în munți și la angajarea unor iscoade. Din păcate, aceste izvoare nu consemnează în mod expres primirea scrisorii lui Neacșu, însă sunt surprinse mai multe măsuri adoptate de conducerea orașului, precum convocarea adunării Țării Bârsei la 12 iulie pentru stabilirea planului de apărare, trimiterea unor informări către vicevoievodul Transilvaniei, trimiterea unor iscoade în Țara Românească, sau transferul unor ostași și arme în cetatea Branului. Probabil cea mai importată urmare a scrisorii lui Neacșu a fost chiar deplasarea din vara acelui an a primarului Johannes Benkner și a senatorului Johannes Beer la curtea lui Neagoe Basarab, pentru a-l determina să expună cauza orașului înaintea turcilor. Se pare că intervenția domnului român a fost una de succes, întrucât incursiunile otomane care au urmat au ocolit Brașovul și Țara Bârsei. În schimb, situația a fost tragică pentru domnul Țării Românești, căci medicul care a făcut parte din delegația orașului, cu scopul de a-i trata afecțiunile, nu a reușit decât să îi amelioreze pentru puțină vreme suferințele, Neagoe Basarab murind în același an, la 15 septembrie.
Așadar, scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung surprinde un veritabil instantaneu al puternicelor conflicte militare din această zonă europeană, subliniind nu doar relațiile comerciale dintre orașele săsești ale Transilvaniei cu cele două principate românești extracarpatice, ci și implicațiile conexe foarte strânse care se puteau forma și consolida în siajul acestor legături. În egală măsură, ea este mărturia, singulară e drept, a unui fenomen de colaborare transfrontalieră, care, cu siguranță, a fost mult mai amplu și mai bogat în mărturii scrise decât cele care au supraviețuit până în prezent, acestea, cu siguranță și din pricina caracterului tainic și riscant pe care și-l asumau, fie se risipeau odată cu interceptarea lor, fie erau distruse atunci când ajungeau la destinatarul lor de drept. Fără doar și poate, scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung este un expozeu al Intelligence-ului românesc de acum jumătate de mileniu.
Destinul istoric și istoriografic al scrisorii lui Neacșu
În anul 1894, Friedrich Stenner, arhivarul orașului Brașov, a arătat istoricilor Ioan Bogdan și Grigore Tocilescu, profesori ai Universității din București, mai multe documente slavone și românești din arhivele brașovene, printre care și scrisoarea lui Neacșu. Textul scrisorii va vedea însă lumina tiparului abia în anul 1900, prin grija istoricului Nicolae Iorga, care va și fixa datarea sa pentru anul 1521, întrucât, în afara personajelor și a evenimentelor descrise, scrisoarea nu conține nici o altă referință cronologică. Abia în anul 1968, istoricul Matei Cazacu, cunoscând informațiile din jurnalul de campanie al lui Soliman Magnificul, privitoare la plecarea sa din Sofia la 22 iunie, va propune ca posibil moment al redactării scrisorii de către Neacșu ziua de 29 sau 30 iunie 1521. În istoria sa de jumătate de mileniu, scrisoarea a cunoscut și un scurt exil în afara arhivelor brașovene, forțat de împrejurările Primului Război Mondial. Mai multe documente importante ale arhivelor din Brașov au fost evacuante în 1916 la București, iar apoi la Moscova, de unde vor reveni abia în anul 1935.
Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung continuă să fie și astăzi cel mai vechi document scris și păstrat în limba română, fiind conservat, după cum este și firesc, în arhiva destinatarului, tutelată în prezent de către Serviciul Județean Brașov al Arhivelor Naționale ale României. Recent, ea a fost scanată și prelucrată în cadrul proiectului „Digitizarea documentelor medievale din Arhivele Naționale ale României”, demers în care Universitatea Babeș-Bolyai a participat în calitate de partener, fiind accesibilă în portalul dedicat, www.arhivamedievala.ro, sub cota SIIAN: BV-F-00001-4-1-472.
